28 Feb 2017 Înregistrare     Autentificare

revenire la pagina anterioară...


Anul 2017 va aduce pentru companii fonduri nerambursabile pentru instruirea angajatilor

Anul 2017 va aduce pentru companii fonduri nerambursabile pentru instruirea angajatilor

[09/01/2017]

In 2017, prin Programul Operational Uman 2014-2020 (POCU), se vor lansa mai multe programe, finantate din fonduri europene, prin care companiile vor putea obtine fonduri nerambursabile pentru instruirea angajatilor. Fondurile vor fi alocate pentru instruirea la locul de munca prin intermediul unor programe de ucenicie, cu o durata de 1-3 ani, sau pentru organizarea unor stagii de practica pentru elevi si studenti.
Se estimeaza ca în primele luni ale anului 2017 se vor lansa cel putin 2 linii de finantare care sa sprijine recrutarea si instruirea personalului nou angajat.

Unul dintre primele programe anuntate va fi “Stagii de practica pentru elevi si studenti în sectorul agroalimentar, industrie si servicii”.
Prin aceasta linie de finantare se urmareste cresterea numarului absolventilor de învatamânt tertiar universitar si non-universitar care îsi gasesc un loc de munca, în paralel cu cresterea participarii la programe de învatare la locul de munca a elevilor si ucenicilor.
Practic prin aceasta masura se vor putea organiza si derula programe de învatare la locul de munca (internship/ traineeship, stagii de practica, instruire practica, laborator tehnologic, etc.).
Pentru selectarea si formarea elevilor se vor putea accesa fonduri nerambursabile în valoare de maximum 1.500 € / elev, iar în cazul tinerilor cu pregatire superioara fonduri nerambursabile în valoare de maximum 2.000 € / student.

 

Un alt program va fi “Integrarea durabila pe piata muncii a tinerilor NEETs”. Tinerii NEETs sunt tinerii cu vârsta mai mica de 25 de ani care îsi pierd locul de munca, sau care nu gasesc un loc de munca dupa terminarea studiilor. Pentru integrarea în munca a acestora angajatorii vor putea beneficia de sprijin financiar în vederea organizarii unor programe de ucenicie si stagii de practica.

Subventii pentru ucenicie la locul de munca:
 Subventii pentru angajatori: 1125 lei/luna pentru fiecare persoana instruita
 Prime pentru coordonatorii de ucenicie: prima de coordonare maxim 500/lei/luna
 Prima de absolvire pentru ucenic:  500, 600, 750 lei în functie de nivelul de calificare
Valoarea maxima a subventiilor va fi de 6.000 Euro / ucenic.

Subventii pentru stagii dedicate absolventilor de învatamânt superior:
Subventii de 1350 lei/luna pentru fiecare stagiar (subventia se acorda angajatorului)
Valoarea maxima a subventiilor va fi de 1.800 Euro /stagiar.

 

In functie de linia de finantare si evident de numarul de persoane instruite, astfel de programe de finantare pot ajunge la bugete de 5.000.000 Euro.

Programele de ucenicie, cu o durata de 1-3 ani trebuie organizate în concordanta cu prevederile Legii nr. 279/2005, iar stagiile pentru absolventii de învatamânt superior în baza unui contract de stagiu încheiat între angajator si stagiar, cu durata de 6 luni, anexa la contractul individual de munca, conform prevederilor Legii nr. 335/2013.

 

Obtinerea subventiilor este posibila în urma realizarii unor proiecte care sa descrie activitatile pentru care se solicita finantarea si rezultatele preconizate. Pentru ca un proiect sa fie eligibil cei interesati trebuie sa atinga anumiti indicatori impusi de finantator. Marea provocare pentru companii o va reprezenta faptul ca acesti indicatori impun ca pe lânga pregatirea persoanelor aflate în vizorul companiilor sa fi instruite si angajate si persoane “defavorizate”. Cu alte cuvinte, companiile vor trebui sa depuna eforturi pentru a atrage în aceste proiecte si “persoane greu ocupabile”.
O alta provocare este faptul ca trebuie sa mentii angajatii pe care îi formezi timp de 12 luni, ceea ce în anumite industrii nu e deloc simplu din cauza fluctuatiilor mari de personal. Tocmai de aceea astfel de programe sunt recomandate companiilor care în general au o fluctuatie mica a personalului.

Obtinerea fondurilor nu este simpla deoarece trebuie realizate niste proiecte destul de “stufoase” pe care o persoana fara experienta în scrierea si implementarea de proiecte finantate din fonduri europene are putine sanse sa îl duca la bun sfârsit. Partea buna a lucrurilor este ca în tara exista numeroase organizatii si firme de consultanta care s-au specializat în astfel de proiecte si care pot oferi asistenta necesara pentru realizarea unor astfel de proiecte.

 

Companiile care sunt interesate sa obtina fonduri pentru astfel de proiecte pot completa formularul de interes pe care îl gasiti în linkul de mai jos.
Chestionarul a fost realizat de ASSOC, un ONG cu mai multe filiale în tara, care deruleaza proiecte cu finantare europeana de peste 20 de ani si are o bogata experienta în plasarea în munca a persoanelor din grupuri “greu ocupabile”.

Subliniem însa faptul ca accesarea fondurilor europene pentru proiecte de acest gen este rentabila doar pentru companiile care angajeaza si instruiesc minimum 30 de persoane.

Noi vom analiza informatiile pe care ni le trimiteti si vom transmite cerintele catre specialistii nostri sau catre o alta organizatie care ar putea sa vina în întâmpinarea nevoilor dvs.
Mai departe, ramâne ca dvs. sa stabiliti daca puteti dezvolta un parteneriat reciproc avantajos cu organizatiile care va pot sprijini în implementarea unor astfel de proiecte.

 
 

Chestionar de interes participare la programe de instruire a angajatilor

 

 

 

Va vom contacta la scurt timp dupa transmiterea chestionatului completat

 





Articole similare:
Statul va oferi granturi de pana la 200.000 lei pentru pornirea unei afaceri - 28/Jan/2017
S-a lansat Programul “Diaspora Start-up”, dedicat romanilor plecati in strainatate - 12/Oct/2016
40.000 euro pentru finantarea initiativelor antreprenoriale - 07/Sep/2016
In luna august se lanseaza oficial programele de finantare ”SRL-D” si “START” - 09/Aug/2016
Dezastrul fondurilor europene - scrisoare deschisa a Ministrului Fondurilor Europene catre DL. VICTOR PONTA - 23/Jun/2016
In 28 martie MFE va lansa public modulul “Depunere Cerere de finantare” al aplicatiei MySMIS - 23/Mar/2016
Contributia proprie a beneficiarului va deveni probabil un criteriu semnificativ de departajare a cererilor de finantare - 14/Mar/2016
A aparut noul ghid privind finantarea nerambursabila a microintreprinderilor cu sume de pana la 200.000 Euro - 25/Feb/2016

Cuvinte cheie: fonduri,nerambursabile,instruire,angajati,elevi,studenti,ucenicie,practica

Inscris la categoria: Piata muncii


Acest site foloseste cookies; prin continuarea vizitei pe acest site, va dati acordul cu utilizarea cookies.