revenire la pagina anterioară
Se pregăteste lansarea programului ConstructPlus pentru sprijinirea firmelor care produc materiale de constructii

Se pregăteste lansarea programului ConstructPlus pentru sprijinirea firmelor care produc materiale de constructii

[26/06/2023]

Guvernul pregătește lansarea programului național ConstructPlus ce vizează dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții. Se urmăreste revitalizarea capacităților de productie existente, precum și construirea de noi capacități. 

Conform proiectului de act normativ sprijinul financiar ce va fi acordat producatorilor va consta în:
ajutoare de stat până la maxim 50 milioane euro ce vor acoperi până la 75% din valoarea investiției;
garantarea de către stat a 80% din valoarea investiției.

Valoarea ajutorului de stat sau după caz a garanției pot fi majorate cu 5-10 puncte procentuale dacă investiția este localizată în mediul rural sau în unul din ultimele 10 județe după PIB/locuitor. 

Se vor finanța investițiile legate de demararea unei noi unități sau de diversificarea sau amplificarea activității unei unități de profil existent precum si investițiile inițiale pentru o noi activitati economice productive legate de domeniul materialelor de construcții. 

Beneficiarii programului pot fi persoane juridice de drept privat, respectiv întreprinderi constituite în baza Legii societăților nr. 31/1990. 

Investițiile finanțate trebuie să conducă la realizarea unei cifre de afaceri destinată activității de construcții într-o proporție de minimum 70% din totalul cifrei de afaceri. 

Guvernantii speră ca acest program să conducă la și crearea a încă 20.000 locuri de muncă. 

.





Articole similare:
Finantari nerambursabile în 2018 pentru startup-uri din domeniul medical - 14/May/2018
S-a publicat lista intermediara a aplicantilor admisi la finantare prin Programul de Comert si Servicii - 25/Oct/2017
Lansare Program “Comert si Servicii” 2017 - 08/Aug/2017
Noi modificari ale programului Start-Up Nation România - 20/May/2017
Statul va oferi granturi de pana la 200.000 lei pentru pornirea unei afaceri - 28/Jan/2017
In luna august se lanseaza oficial programele de finantare ”SRL-D” si “START” - 09/Aug/2016
Se lanseaza programul de finantare dedicat activitătilor de comercializare a produselor si serviciilor de piată - 08/Jul/2016
Se lanseaza schema de ajutoare de stat pentru companiile care creaza locuri de munca - 29/Apr/2016
Contributia proprie a beneficiarului va deveni probabil un criteriu semnificativ de departajare a cererilor de finantare - 14/Mar/2016
A aparut noul ghid privind finantarea nerambursabila a microintreprinderilor cu sume de pana la 200.000 Euro - 25/Feb/2016

Cuvinte cheie: finantare, ConstructPlus

Inscris la categoria: Stiri financiare